Cinematografele ar putea fi privatizate in octombrie


"Poti sa iei o mie de Palme d’Or-uri, dar daca n-ai unde sa le arati tot degeaba", a rezumat azi regizorul Tudor Giurgiu starea deplorabila a retelei de cinematografe din Romania, in cadrul unei dezbateri la care au fost prezenti cei mai importanti regizori si producatori ai momentului, ministrul culturii, Andrei Iorgulescu, si presedintele CNC, Eugen Serbanescu. Scopul dezbaterii? Discutarea eventualelor propuneri de imbunatatire a conditiilor din industria de film a Romaniei. Una din principalele nemultumiri ale regizorilor, enuntata de Tudor Giurgiu, a fost solutionata, cel putin declarativ, de promisiunea ministrului ca salile de cinema vor fi privatizate in perioada octombrie-noiembrie. „RADEF ar putea fi privatizata fie prin vanzarea salilor catre un singur investitor, fie prin impartirea retelei in functie de zona tarii in care se afla si vanzarea catre un investitor local”, a declarat ministrul. Iorgulescu a mai promis conditii draconice de verificare a investitorilor si a garantat modernizarea si deschiderea salilor intru atragerea publicului catre filmul proiectat in sala de cinema. In prezent, din cele peste 500 de sali de cinematograf din tara, sunt folosite aproximativ 35, a declarat Max Meca, directorul regiei RomaniaFilm. "Iar din cele 18 sali de cinema transferate in 2007 autoritatilor locale, niciuna nu desfasoara in prezent activitati legate de proiectarea filmelor", a continuat Meca, acesta mai promitand deschiderea in 2008 a 15 sali de cinema prevazute cu aparatura de proiectie de ultima generatie.

Dar problema cea mai stringenta a regizorilor raman in continuare banii. Printre solutiile sugerate de Cristian Mungiu, Radu Gabrea, Corneliu Porumboiu si Tudor Giurgiu sau producatorii Vlad Plaunescu (Castel) si Cristian Comeaga s-a aflat si micsorarea taxelor, care fac Romania o destinatie mult mai putin interesanta pentru producatorii straini decat Ungaria sau Bulgaria, unde facilitatile fiscale sunt mult mai mari. O solutie pentru cresterea bugetului CNC, destinat creatorilor de film, este cooptarea mai multor mari contribuabili. "In acest moment, industria este finantata din fondul cinematografiei si din participarea pe care marii contribuabili o fac la acest fond. Trebuie largita aceasta baza. O banca, de exemplu, daca ar angaja o suma de bani in productia unui film, ar face-o pentru imagine. Sunt de parere ca asemenea fonduri acordate de anumite mari companii pot fi asimilate la capitolul cheltuieli de publicitate, sume care ar putea fi deduse din impozitele companiei respective. Daca acest lucru s-ar intampla, am putea avea acces la un numar mult mai mare de contribuabili la fondul cinematografiei", a declarat Cristian Comeaga, producatorul celui scump film realizat in Romania, Restul e tacere. Vlad Paunescu, presedintele Castel Film, a inclus si producatorii de calculatoare printre companiile care ar trebui sa cotizeze la fondul cinematografiei. "Calculatoarele sunt utilizate pentru a vedea filme, orice calculator care se vinde trebuie sa dea un leu pentru filmul romanesc", a spus el.

Ca administrator al fondului cinematografiei, CNC va organiza, se pare, anul acesta, un singur concurs de proiecte. Eugen Serbanescu, presedintele Consiliului, a motivat aceasta decizie cu intarzierile provocate de adoptarea unui nou regulament. Acesta modifica procedura de selectare a juriilor concursurilor: "Vom pastra procedura de propuneri ale asociatiilor din industrie, dar va fi responsabilitatea mea de a alege dintre aceste propuneri si, daca situatia o cere, de a completa juriile cu alte persoane, pentru a garanta o jurizare obiectiva", a spus Eugen Serbanescu, spre nemultumirea regizorilor. Acestia au contestat in repetate randuri administratia CNC si lipsa de transparenta si coerenta cu care Consiliul imparte fondurile.

Concluzia ministrului Iorgulescu a fost ca Ministerul Culturii are nevoie de aproximativ doua saptamani pentru a centraliza nemultumirile si sugestiile cineastilor. La sfarsitul acestei perioade, vor avea loc, se pare, noi dezbateri, de aceasta data mai punctuale.

0 comentarii:

Parteneri

Free mp3 Music